B**** C********* I*****
InculpatDosar nr. 28091/245/2017 DISPUNE: În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, raportat la art. 204 şi 203 alin. 5 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul BULAI CONSTANTIN-IULIAN, cetăţean român, necăsătorit, studii – 10 clase, fără ocupaţie, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, nerecidivist, cercetat în dosarul de urmărire penală nr.11930/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală – prin ordonanţa procurorului din data de 29.09.2017, ora 14,30 - sub aspectul săvârşirii de către inculpat a infrac?iunii de „furt calificat”, prev. ?i ped. de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) din Codul penal şi a infracţiunii de „furt calificat” în formă continuată, prev. şi ped de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.35 alin.1 din Codul penal, ambele cu aplicarea disp. art.38 alin.1 din Codul penal, împotriva încheierii nr. 202/MPP din 29.09.2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Iaşi, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului anterior menţionat pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.09.2017 şi până la data de 28.10.2017, inclusiv, încheiere pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul-contestator, conform delegaţiei nr. 5297 din 02.10.2017, emisă de Baroul Iaşi pentru domnul avocat Luca Petru Răzvan, va fi avansată din bugetul de venituri şi cheltuieli a Ministerului de Justiţie şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu azi, 03.10.2017, ora 10:09. Judecător de drepturi şi libertăţi,
Incheiere masuri preventive faza de UP 149/2017 din 03.10.2017Stabileşte pronunţarea la data de 03.10.2017.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017