Dosar 3006/95/2017/a2 din 11.07.2017

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3006/95/2017/a2
Data dosar:
11.07.2017
Instanta:
Tribunalul Gorj
Departament:
Secţia PENALĂ
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2017 la ora 09:00

    Complet: PEN 09CP-F
  • Încheiere

    1. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I***** P*** D*****, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dolj, judeţul Dolj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj decât cu încuviinţarea instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, Matei Bogdan – Ovidiu, D****** F*****, D*** C****** A***, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului I***** P*** D***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 2. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpata V***** M****** A******, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dolj, judeţul Dolj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj decât cu încuviinţarea instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (I***** P*** D*****, Matei Bogdan – Ovidiu, D****** F*****, D*** C****** A***, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatei că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatei V***** M****** A****** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestată în altă cauză. 3. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M**** B***** O*****, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dolj, judeţul Dolj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj decât cu încuviinţarea instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D****** F*****, D*** C****** A***, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului M**** B***** O***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 4. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D*** C****** A***, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dolj, judeţul Dolj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj decât cu încuviinţarea instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D****** F*****, M**** B***** O*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului D*** C****** A*** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 5 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 5. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul minor D****** F*****, prin încheierea nr. 06/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dolj, judeţul Dolj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului minor D****** F***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 4 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 6. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Hrum Bogdan Ionuţ, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Gorj, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Hrum Bogdan Ionuţ de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 06/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 7. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Boboc Gabriel Daniel, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Gorj, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Crăete Tănase, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Boboc Gabriel-Daniel de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 7 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 8. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Crăete Tănase, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei ora?ului Rovinari, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Crăete Tănase de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 8 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 9. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Văduva Iulian - Cezar, prin încheierea nr. 9/21.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 874/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei ora?ului Rovinari, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Crăete Tănase), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Văduva Iulian Cezar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 16 din data de 21.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 9/21.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 874/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 10. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Nistor Ionuţ, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei ora?ului Rovinari, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Sălari Adrian – Valentin, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Nistor Ionuţ de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 11 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 11. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Sălari Adrian Valentin, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei ora?ului Rovinari, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Nistor Ionuţ, Rizan Daniel – Cătălin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Sălari Adrian – Valentin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 9 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 12. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Rizan Daniel Cătălin, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei ora?ului Rovinari, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Nistor Ionuţ, Sălari Adrian – Valentin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Rizan Daniel – Cătălin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 13. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Cozma Marius Cosmin, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei municipiului Petroşani, judeţul Hunedoara, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Nistor Ionuţ, Sălari Adrian – Valentin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Costescu Ionuţ – Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Rizan Daniel – Cătălin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Cozma Marius – Cosmin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 14 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 14. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Sîiu Vasile Alexandru, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei municipiului Tg - Jiu, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Nistor Ionuţ, Sălari Adrian – Valentin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Costescu Ionuţ – Marius, Rizan Daniel – Cătălin, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Sîiu Vasile Alexandru de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. 15. În baza art. 362 alin. 2 C.pr. pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen., art. 208 alin. 2 şi art. 202 alin. 4 lit. b C. pr. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Costescu Ionuţ Marius, prin încheierea nr. 6/04.02.2017, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 550/95/2017 şi men?inută prin încheierile ulterioare, cu măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 202 alin 4 lit. b C.pr.pen. Conform art. 215 alin. 1 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmează să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuin?ei; - să se prezinte la Serviciul Supravegheri Judiciare din cadrul Poli?iei municipiului Tg - Jiu, judeţul Gorj, organ desemnat cu supravegherea conform programului stabilit de acesta sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviin?area instanţei; - să nu se apropie de ceilal?i inculpa?i (Vasile Mihaela – Andreea, I***** P*** D*****, D*** C****** A***, M**** B***** O*****, D****** F*****, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel Daniel, Nistor Ionuţ, Sălari Adrian – Valentin, Ungureanu Vasile Cristian, Crăete Tănase, Sîiu Vasile Alexandru, Rizan Daniel – Cătălin, Cozma Marius – Cosmin şi Văduva Iulian – Cezar), să nu comunice cu aceştia direct sau indirect sau pe orice cale. - să nu participe la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen. atrage aten?ia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credin?ă a obliga?iilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului Costescu Ionuţ Marius de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 12 din data de 04.02.2017, emis de Tribunalul Gorj, în baza încheierii nr. 6/04.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 550/95/2017, dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore, de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.07.2017.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata59/2017 din 12.07.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD