K****** A***** R*****
InculpatB***** V**** O****** F******
Parte civilăS******** D* A******** J******* B****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Parte civilăÎn baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi alin. 4 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpatul K****** A***** R***** prin Încheierea penală nr. 20/DL/2017 din data de 12.04.2017 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.12/12.04.2017. În baza art. 208 alin. 4 C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul K****** A***** R*****, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data pronunţării prezentei, respectiv 27.07.2017. În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.pen. respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai uşoară. Potrivit art. 362 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 4 C.pr.pen., verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul K****** A***** R***** urmează a se realiza în tot cursul judecăţii, însă nu mai târziu de 60 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. onorariul cuvenit traducătorului autorizat în limba maghiară-Allaga Andreea pentru traducerea dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 27.07.2017, respectiv contravaloarea prestaţiei aferente unei ore ( 1 oră) se va avansa din Fondurile Ministerului de Justiţie şi rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 27.07.2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 27.07.2017