Dosar 3079/99/2017 din 19.04.2017

drepturi băneşti +dobândă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3079/99/2017
Data dosar:
19.04.2017
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti +dobândă
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, invocate de către pârâţi. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 13.02.2019, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 223/2019 din 13.02.2019
  • Sedinta din data de 06.02.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13.02.2019 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform disp,art. 396 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 Februarie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se comunica reclamanţilor, prin reprezentant, decizia emisă la 05.12.2018, cu menţiunea de a răspunde la excepţia lipsei de interes.

    Incheiere de sedinta din 09.01.2019
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 09:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru comunicarea înscrisurilor către reclamanţi şi a precizărilor către pârâtul M.P. Parchetul Î.C.C.J.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca părţile să precizeze dacă există decizii/ordine de reîncadrare pentru anul 2018.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Alte cauze

    În temeiul disp. art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă, suspendă judecata acţiunii formulată de reclamanţi, până la soluţionarea dosarului nr. 435/1/2018 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Iaşi. În baza art. 84 alin. 1 pct. 29 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 stabileşte termen administrativ de verificare a încetării cauzei de suspendare la data de 10.09.2018. Pronunţată în şedinţa publică din 04.04.2018.

    Incheiere suspendare din 04.04.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru citarea reclamanţilor menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la suspendarea cauzei în temeiul disp.art.520 alin. 4 Cod procedură civilă.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 07.02.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru comunicarea răspunsurilor depuse de pârâţi către reclamanţi.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2018
  • Sedinta din data de 10.01.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a se reveni către M.P. ÎCCJ cu aceeaşi solicitare, cu precizarea de a indica la nivel central, sau la nivelul unităţilor de Parchet din ţară.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Repus pe rol

    În baza disp. art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 10.01.2018 pentru când se vor cita părţile, pârâţii cu menţiunea de a comunica dacă există salariaţi – personal auxiliar de specialitate (grefieri) sau personal conex – care să fi avut incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară, creşterile salariale de 18% (respectiv 5%, 2% şi 11%), anterior lunii octombrie 2016. Pronunţată astăzi, 15.11.2017, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2017
  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 15.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 01.11.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 08.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2017
  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 01.11.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru comunicarea precizărilor.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2017
  • Sedinta din data de 28.06.2017 la ora 9:00

    Complet: civ CM 3
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru ca reclamanţii să depună la dosar precizări cu privire la perioada de încadrare a fiecărui reclamant, iar pârâţii precizări cu privire la Decizia din 01.10.2016 şi la Ordinul din 22.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD