C******* N******* "****** C** M**** H*****
Reclamant pârâtB****** Ş*******
Pârât reclamantRespinge acţiunea . Respinge cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21.02.2018.
Hotarare 336/2018 din 21.02.2018Acordă termen pentru ca reclamanta să depună modul de calcul a pretenţiilor iar pârâtul să depună cererea de chemare în garanţie în forma prevăzută de lege.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017În temeiul disp. art. 242 Noul Cod de procedură civilă, suspendă judecata ac?iunii formulate de reclamantul Colegiul Na?ional „?tefan cel Mare” Hârlău, cu în contradictoriu cu pârâta B****** Ş******* până când reclamantul va aduce la îndeplinire cele dispuse de instanţă. Stabileşte termen administrativ de verificare a încetării cauzei de suspendare la data de 18 aprilie 2018. Cu drept de recurs, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, pe durata suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică din 11.10.2017.
Incheiere suspendare din 11.10.2017Acordă termen pentru ca reclamanta să facă precizări la acţiune.
Incheiere de sedinta din 13.09.2017