P****** M*****
Apelant ReclamantP****** L****** M****
Apelant ReclamantP****** L****
Apelant ReclamantB******* S*
Intimat PârâtDecizia nr. 63/29.01.2018. Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată în sensul că admite acţiunea şi constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. II pct. 3 şi 4 din contractul de credit. Dispune efectuarea plăţilor în temeiul contractului la valoarea CHF de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în plus faţă de cursul valutar de la data încheierii contractului. Obligă pârâta la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel apelantului. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2018.
Hotarare 63/2018 din 29.01.2018