G******* D***** A******** - C* D********* A***
ReclamantU************ O*****
PârâtAdmite cererea de ordonanţă preşedinţiale formulată de reclamanta GIURGILĂ DENISA ALEXANDRA în contradictoriu cu pârâta Universitatea din Oradea şi în consecinţă: Obligă pârâta să permită reclamantei GIURGILĂ DENISA ALEXANDRA să susţină examenul de licenţă în cadrul Facultăţii de Arte, în sesiune iunie-iulie 2017, până la soluţionarea diferendului de fond care face obiectul dosarului 4052/111/2017 a Tribunalului Bihor. Ordonanţa este provizorie şi executorie, fără somaţie sau fără trecerea unui termen. Cu drept de apel în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.06.2017
Hotarare 2117/2017 din 30.06.2017Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 30.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2017