C***** B****
IntimatN****** A********
IntimatN****** A******** - C* D************ L* C************ C******
IntimatP******* C****** B***** A*** A****
ApelantRespinge cererile de lămurire şi îndreptare eroare materială formulate de apelantul Primarul Comunei Butea şi intimata C***** B**** cu privire dispozitivului deciziei civile nr. 987/01.07.2020 pronun?ată de Tribunalul Ia?i în dosarul nr. 4111/866/2016. Definitivă. Pronunţată azi, 26.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 26.04.2022Admite apelul declarat de apelantul Primarul Comunei Butea împotriva sentin?ei civile nr. 1329/28.06.2017 pronun?ată de Judecătoria Paşcani, sentin?ă pe care schimbă în parte în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a rezultat în urma conexării cu cauza civilă nr. 5476/866/2016, formulată de reclamantul Primarul Comunei Butea în contradictoriu cu pârâtul Năstase Alexandru. Dispune obligarea pârâtului la desfiin?area construc?iei C2 individualizată în schi?ele anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul Grecu Vasile, în termen de 90 zile de la data pronun?ării prezentei decizii. Autorizează reclamantul Primarul Comunei Butea la desfiin?area respectivei construc?ii, pe cheltuiala paratului, în cazul in care paratul nu î?i va îndeplini obliga?ia impusa până la termenul indicat. Obligă pârâtul să achite reclamantului Primarul Comunei Butea suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată fond. Păstrează celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelante care nu contravin prezentei decizii. Stabile?te onorariu definitiv cuvenit expertului Grecu Vasile în cuantum de 3200 lei. Obligă intimatul Năstase Alexandru să achite în contul expertului Grecu Vasile suma 2700 lei, reprezentând diferen?ă onorariu expert. Definitivă.
Hotarare 987/2020 din 01.07.2020Amână pronun?area la 01.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2020Amână pronun?area la 29.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020Amână pronunţarea la 23.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020Amână pronun?area la 16.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2020termenul de judecată stabilit iniţial a fost preschimbat din 07.04.2020 la data de 02.06.2020
Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 07.04.2020 la data de 02.06.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de suplimentul la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Acordă termen pentru lipsa suplimentului la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.11.20191. Respinge cererea apelantului de administrare a probei cu înregistrarea stocată pe hard disc extern, model HX – M 201TCB, ca inutilă. 2.Stabile?te onorariu definitiv pentru dl expert Ciubotariu Dumitru suma de 1000 lei, din care 600 lei a fost deja achitată cu titlu de onorariu provizoriu. Se va comunica intimatului obligaţia de plată a diferenţei de 400 lei onorariu pentru dl. expert Ciubotariu Dumitru.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Acordă termen pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019Acordă termen pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019Repune cauza pe rol în temeiul art. 400 Cod pr.civilă, pentru lămuriri suplimentare. A. Dispune revenirea la expertul desemnat pentru expertiza în construc?ii cu solicitările: 1. Să întocmească o nouă schiţă pentru imobilul asupra căruia se poartă judecata cu reflectarea clară a dimensiunilor acesteia (tridimensional) şi în care să fie descrisă şi eviden?iată grafic: - partea din construc?ie ce reprezintă fosta staţie de autobuz , - partea de construc?ie care a fost realizată prin adăugare/extindere faţă de staţia de autobuz, de asemenea cu eviden?iere grafică. 2. Să identifice dl. expert (în cadrul aceleia?i schiţe) spaţiul denumit „locuinţă” indicat în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 4 din 14.08.2014, să eviden?ieze grafic limitele sale, să precizeze stadiul de execuţie al construc?iei pentru acest spaţiu (dacă este finalizat ori nu), respectiv dacă, potrivit constatărilor din teren, acesta are în prezent destinaţia de locuin?ă şi este locuit efectiv de intimatul Năstase Alexandru. B. Se va solicita intimatului Năstase Alexandru să depună o copie a cărţii sale de identitate. Părţile vor formula precizări şi vor înfăţişa dovezi privind locuin?a intimatului Năstase Alexandru, dacă aceasta este aceeaşi cu cea indicată în cartea de identitate respectiv dacă intimatul locuieşte în spaţiul denumit „locuinţă” indicat în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 4 din 14.08.2014. C. Stabileşte onorariu definitiv pentru dl. expert Frunză Dorin Iulian suma de 1700 lei. Pune în vedere apelantei să plătească în contul d-lui expert Frunză Dorin Iulian suma de 1100 lei diferenţă de onorariu. Suma stabilită cu titlu de onorariu definitiv se comunică Biroului local de expertizei judiciare din cadrul Tribunalului Ia?i. Stabile?te termen de judecată la data de 4.06.2019, cu citarea părţilor cu menţiunile impuse pentru fiecare de motivele repunerii pe rol.
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Amână pronunţarea la 13.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2019Amână pronunţarea la 08.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019Amână pronunţarea la 23.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019Amână pronunţarea la 16.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019Acordă termen pentru a se lua cuznoştinţă de suplimentul la expertiza imobiliară.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Acordă termen pentru lipsa suplimentului la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Acordă termen pentru lipsa suplimentului la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Acordă termen pentru lipsa răspunsului la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018Acordă termen pentru a se răspăunde la obiecţiunile formulate la cele 2 rapoarte de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză în contrucţii şi de obiecţiunile formulate la expertiza topo.
Incheiere de sedinta din 02.10.2018Acordă termen pentru a se lua cuno?tin?ă de expertiza topo. Se va reveni cu adresă către expertul în specialitatea construcţii pentru a depune lucrarea.
Incheiere de sedinta din 04.09.2018Acordă termen pentru efectuarea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018Acordă termen pentru administrarea probei cu expertiza.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Acordă termen pentru ca părţile să ia cunoştinţă reciproc de precizări.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018În temeiul art. 400 Cod pr.civilă repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare. Stabileşte termen de judecată la data de 10.04.2018, cu citarea părţilor, cu menţiunea de a formula precizări privind titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care este situată construc?ia a cărei demolare se solicită pentru intervalul 2006 -2018 şi pentru a înfă?i?a instan?ei dovezi în acest sens, precum şi pentru dovada convenţiilor invocate in proces ca fiind încheiate în privinţa construc?iei /terenului. Se va depune de către părţi extras de carte funciară pentru terenul pe care este amplasată construc?ia. Subsecvent se va dezbate utilitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru identificarea imobilului descris in procesul verbal nr. 4 din 14.08.2014 şi a terenului pe care este amplasat.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018Amână pronunţarea la 06.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2018AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 27.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018Amână peonunţarea la 20.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2018