S********* S*********** D** C***** P******** M*********** S****** S*******
ReclamantM********* S******
PârâtI********* P********* M*********** S******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI SALONTA „SPERANŢA”, în reprezentarea membrilor săi: ALB IOANA, CHIRILĂ RADU MIHAELA, CABA MARIA, CSAK TROMBITAS DORA EMOKE, DANIELISZ LADISLAU, FABIAN ANDOR, FAZEKAS ZSOLT, VARGA ELEONORA, ILEA SORIN, IVANCIUC PATRICIA EDITH, LAZA FLORICA, LUNCAN FLORIN, NAGY MARIA, POPUŢE RALUCA GEORGIANA, KIS ANAMARIA, CORCHIS DIANA, MALIŢA RODICA, SZATHMARY LASZLO SANDOR, BORZE LAURA BETTY, RUGINA IORDĂCHIŢA, FAZEKAS ANIKO, ZMEU LUMINITA MARIA, VARGA VALENTINA, în contradictoriu cu pârâţii M********* S****** PRIN PRIMAR şi I********* P********* M*********** S******, şi în consecinţă: Obligă pârâţii la stabilirea salariului de baza/indemnizaţie de încadrare şi la emiterea dispoziţiilor în favoarea reclamanţilor, pentru perioada 01.08.2016 - 01.07.2017, la nivelul maxim de salarizare al aceluiaşi ordonator principal de credite a bugetului local, pentru aceeaşi funcţie, grad profesional/treaptă,vechime în funcţie sau specialitate. Obligă pârâţii la plata diferenţelor salariale dintre drepturile salariale stabilite conform celor de la alineatul precedent şi salariile efectiv acordate, sume ce vor actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală. Respinge celelalte cereri formulate de reclamanţi. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Calea de atac se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi 01.11.2018.
Hotarare 1470/2018 din 01.11.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 01.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 18.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2018Pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018Pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018Pentru administrarea unor probe suplimentare.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017