M********* O***** P*** P*****
ApelantM****** G**** Z*****
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul M********* O***** P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul M****** G**** Z*****, împotriva sentinţei civile nr. 3995/23.05.2017 a Judecătoriei Oradea, pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite cererea principală formulată de reclamantul M********* O***** P*** P***** în contradictoriu cu pârâtul M****** G**** Z*****. Obligă pârâtul să obţină autorizaţie de construire pentru lucrările realizate la imobilul din Oradea, str. Graurilor, nr. 1, constând în schimbarea destinaţiei anexei gospodăreşti în spaţiu comercial, fără autorizaţie de construire, aşa cum au fost acestea constatate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLO nr. 002542/07.04.2014, în termen de 6 luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, iar în caz contrar să aducă spaţiul respectiv la forma iniţială, în termen de 6 luni de la expirarea termenului anterior menţionat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 februarie 2018.
Hotarare 153/2018 din 19.02.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 19 februarie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2018