S* W*** G* S**
DebitorC***** P***** V*****
Lichidator ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIUIn temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. Wash Go S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului . În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 39 (4) din legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ PUŞCAŞ VASILE în cuantum de 4.000 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 39 (7) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare 812/2018 din 12.09.2018Citarea creditorilor prin BPI in vederea inchiderii procedurii
Incheiere de sedinta din 06.06.2018Continuarea demersurilor din cadrul procedurii respectiv convocarea adunarii creditorilor
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Admite cererea formulată de administratorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ PUŞCAŞ VASILE . În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B ) din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei S.C.Wash Go S.R.L. Numeşte provizoriu lichidator judiciar Private CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ PUŞCAŞ VASILE care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a carui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 17 ianuarie 2018. În temeiul art.99 şi art.147 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 26 februarie 2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 12 martie 2018. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 26 martie 2018. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 28 martie 2018, cam. 66, ora 9. Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art.151 din Legea privind procedura de insolvenţă Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare intermediara 7/2018 din 10.01.2018In vederea votarii planului de reorganizare de catre adunarea creditorilor
Incheiere de sedinta din 08.11.2017Admite cererea formulată de debitorul SC WASH GO S.R.L., pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC WASH GO S.R.L.. Ia act de intenţia debitorului de reorganizare, pe baza unui plan de reorganizare. În temeiul art. 73/art. 145 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, În baza art.45, alin.1, lit.d din Legea 85/2014 numeşte administrator judiciar provizoriu pe Cabinet Individual de Insolven?ă PUŞCAŞ VASILE, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, cu o retribuţie ce va fi stabilită ulterior pe bază de decont justificativ. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, Registrul societăţilor agricole/Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii în termen de 10 zile de la comunicare, iar termenul de soluţionare a eventualelor opoziţii în 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 07 septembrie 2017. Declaraţiile de creanţe se vor timbra cu taxa de timbru în valoare de 200 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrate. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27 septembrie 2017. Fixează termenul limită pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor la data de 23 octombrie 2017. Stabileşte termen de judecată pentru data de 08 noiembrie 2017, cam. 66, ora 09.00. Stabileşte in sarcina administratorului judiciar să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. În temeiul art.101 din legea 85/2014, administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitorului, pe baza informaţiilor primite de la debitor în condiţiile art.67 sau 74 şi/sau pe baza oricăror informaţii şi documente solicitate autorităţilor competente potrivit legii. Termenul de 60 de zile poate fi prelungit la cererea administratorului judiciar, pentru motive temeinice, de către judecătorul sindic. In temeiul art.39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării deschiderii procedurii generale de insolvenţă, ce se depune la Tribunalul Bihor. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi data de 24.07.2017.
Incheiereadmitereinprincipiu244/2017 din 24.07.2017