S* P**** W*** 2*** S** - C* S***** A***
ReclamantI************ T********* D* M**** A* J******** B****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC PROFI WASS 2014 SRL, în contradictoriu cu pârâtul I************ T********* D* M**** A* J******** B**** şi în consecinţă: Dispune anularea PROCESULUI-VERBAL DE CONTROL seria BH nr. 2021829/17.07.2017 emis de I************ T********* D* M**** A* J******** B**** pe seama reclamantei ca nelegal, precum şi a măsurilor 1-2 până la 28-2 şi constatărilor dispuse prin acest act, ca netemeinice şi nelegale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă de timbru, conform chitanţei de la dosar. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 29 mai 2018.
Hotarare 993/2018 din 29.05.2018În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 29.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2018În vederea administrării probei testimoniale, pentru a fi citaţi cu mandat de aducere cei doi martori încuviinţaţi, amâna judecarea cauzei pentru data de 15.05.2018, ora 09.00, cam. 2.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018În vederea administrării probei testimoniale cu cei doi martori încuviinţati, amâna cauza pentru data de 10.04.2018, ora 10.30, cam 2, pentru când vor fi citaţi martorii.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018În vederea administrării probei testimoniale cu primul martor încuviinţat şi în vederea citării acestuia, amâna cauza pentru 13.03.2018, ora 10:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.02.2018