S******* E********
ReclamantS*** I** S******* S******** S*****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea S******* E******** având în contradictoriu cu intimata S*** I** S******* S******** S***** Anulează decizia nr. 66/07.06.2017 emisă de intimată. Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Respinge cererea-reconvenţională formulată de intimata-reconvenientă S*** I** S******* S******** S***** în contradictoriu cu contestatoarea-intimată S******* E********. Obligă intimata să achite contestatoarei suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată(onorariu avocat redus). Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la tribunal. Pronunţată astăzi, 23.05.2018; potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 896/2018 din 23.05.2018Amână pronunţarea la 23.05.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.05.2018Amână pronunţarea la 16.05.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2018Pentru a se cita martorii
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Se va pronunţa instanţa prin încheiere cu privire la proba testimonială
Incheiere de sedinta din 07.02.2018Pentru a se depune înscrisuri, la cererea reprezentantului pârâtei
Incheiere de sedinta din 10.01.2018Respinge excep?ia de necompetenţă materială a Tribunalului Ia?i în ceea ce prive?te cererea reconven?ională. Prin încheiere se va pronunţa pe probatoriul formulat.
Incheiere de sedinta din 22.11.2017