H****** I****
ReclamantA************ J******** A F********* P****** I***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant H****** I**** în contradictoriu cu pârât A************ J******** A F********* P****** I***. Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 1009 RON, achitată cu titlul de timbru de mediu, şi să plătească reclamantei dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată de la data plăţii taxei, respectiv 20.10.2010, şi până la data restituirii efective a sumei. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 700 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2018, iar soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 113/2018 din 31.01.2018Amână pronunţarea la 31.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2018Amână pronunţarea la 23.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2018