S********* L**** D** Î********* B****
ReclamantB** L****
ReclamantL** V******
ReclamantB*** M*****
ReclamantC****** E******
ReclamantAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.10.2011. Admite în parte acţiunea formulată de S********* L**** D** Î********* B**** în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat B** L****, CRACIUN EUGENIA şi VANDICI DINA în contradictoriu cu pârâţii COMUNA VADU CRISULUI PRIN PRIMAR şi COLEGIUL TEHNIC NR.1 VADU CRISULUI şi în consecinţă: Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor dobânzile legale aferente drepturilor băneşti stabilite prin Sentinţa Civilă nr.828/LM/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr.5142/111/2009 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.2236/2010-R a Curţii de Apel Oradea, începând cu data de 01.10.2011 şi până la data plăţii efective a fiecărei tranşe de plată a drepturilor salariale. Obligă pârâta COMUNA VADU CRISULUI PRIN PRIMAR să vireze unităţii de învăţământ, sumele de bani necesare achitării dobânzii legale. Respinge cererea reclamanţilor pentru pretenţiile aferente perioadei 30.11.2010-01.10.2011, ca fiind prescrisă. Respinge acţiunea formulată de S********* L**** D** Î********* B**** în reprezentarea reclamanţilor membri de sindicat LIUT VIORICA, B*** M*****, RETI AURORA, ORBAN MARIANA, MITITEAN FLOAREA, POP SIMONA, SILAGHI CAMELIA, MUDURA GABRIELA, JUHASZ ANAMARIA, GROZA NICOLETA în contradictoriu cu pârâţii COMUNA VADU CRISULUI PRIN PRIMAR şi COLEGIUL TEHNIC NR.1 VADU CRISULUI. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2017.
Hotarare 885/2017 din 23.11.2017Amână pronuntarea solutiei în cauză pentru data de 23 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2017