S* M********** S** - C* S***** A***
ReclamantI************ T********* D* M**** A* J******** B****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta SC MINICARCRIS SRL, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BIHOR şi, în consecinţă: Dispune anularea în parte a planului de măsuri dispuse prin Anexa nr. 1 de constatare şi de măsuri dispuse în domeniul relaţiilor de muncă la procesul verbal de control seria BH nr. 20220220/01.08.2017, încheiat de pârât pe seama reclamantei, respectiv a măsurilor de la punctele 1-2, 2-2, 3-2, 4-2, 5-2, 6-2, 7-2, 9-2, 10-2, 11-2 din Anexă, precum şi a actului administrativ constând în răspunsul nr. 18585/L.C.A./20.09.2017, emis de pârât pe seama reclamantei, ca nelegale. Obligă pârâtul la plata către reclamantă, a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxă de timbru, conform chitanţei depuse la dosar. Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Bihor în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 aprilie 2019.
Hotarare 331/2019 din 16.04.2019În vederea deliberării, în temeiul art. 396 alin. 1) C.pr.civilă amână pronun?area hotărârii pentru data de 16.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2019În vederea deliberării şi pentru a da părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosar, va amâna pronunţarea asupra cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pentru data de 02.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2019În vederea depunerii de către reclamantă a înscrisurilor solicitate de instanţă, amână judecarea cauzei pentru data de 19.03.2019, ora 09.00, sala 2.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Faţă de cererea de amânare a cauzei, formulată de reprezentantul reclamantei, în vederea depunerii documenta?iei solicitate la termenul anterior, amână judecarea cauzei pentru data de 19.02.2019, ora 09.00, sala 2.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018În vederea depunerii documentelor solicitate de către păr?i, amână judecarea cauzei pentru data de 20.11.2018, ora 09.00, sala 2.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018În vederea citării martorului P.G. la locul de muncă, pentru administrarea probei testimoniale cu al doilea martor încuviinţat reclamantei, amâna cauza pentru data de 09.10.2018, sala 2, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018Faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul reclamantei, amâna cauza pentru data de 11.09.2018, ora 09.00, sala 2, pentru când vor fi recitaţi martorii.
Incheiere de sedinta din 29.05.2018În vederea administrării probei testimoniale prin audierea celor doi martori propuşi prin cererea de chemare în judecată, amâna cauza pentru data de 29.05.2018, ora 09.00, camera 2, pentru când se vor cita martorii.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018Pentru ca pârâta să facă verificările necesare cu privire la cei doi martori propuşi de către reclamant, prorogă a se pronuţa asupra admiterii probei testimoniale la următorul termen de judecată, sens în care amână cauza pentru data de 27.03.2018, ora 09:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018