B**** D******
ReclamantC** S*****
ReclamantI**** T****** L****
ReclamantI** F******** E****
ReclamantM***** F******
ReclamantAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta I** F******** E**** şi în consecinţă : Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei şi a Sentinţei civile nr.133/LM/2018 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 6372/111/2017 în sensul că se va trece corect numele reclamantei „I** F******** E****” în loc de „ILIE FLORINELA ELENA”, cum din eroare s-a menţionat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.11.2018Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Curtea de Apel Timişoara şi MINISTERUL JUSTIŢIEI. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii B**** D******, C** S*****, I**** T****** L****, ILIE FLORINELA ELENA, M***** F******, MOŢIU MIRELA CARMINA, OGNEAN NICOLETA, STANA ALINA MARIA, ŞTEFĂNESCU CORINA şi TAMAŞ MĂRIOARA în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, TRIBUNALUL ARAD şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi în consecinţă: Obligă pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL TIMIŞOARA şi TRIBUNALUL ARAD să plătească reclamanţilor diferenţele de salariu pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 lei pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 445,5 lei pentru perioada 01.12.2015 – 01.10.2016, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâţii la plata dobânzii penalizatoare începând cu data scadenţei plăţii fiecărei sume şi până la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiate pretenţiile aferente perioadei 19.10.2014 – 08.04.2015. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 05.03.2018.
Hotarare 133/2018 din 05.03.2018Amână pronun?area pentru data de 05.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2018Amână pronun?area în cauză pentru data de 26.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2018