N**** D*********
ReclamantA************ N******** A**** R***** -************* B******* D* A** P**********
PârâtRespinge acţiunea . Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.04.2018.
Hotarare 740/2018 din 25.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 25.04.2018 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2018În temeiul disp. art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol, fixează termen de judecată la data de 11.04.2018, pentru când vor fi citate părţile, pârâta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Prut- Bârlad cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei precizări scrise prin care să menţioneze în raport cu care funcţie, grad/treaptă, gradaţie, din cadrul cărei instituţii a stabilit la nivelul maxim salariul de bază al reclamantei, începând cu data de 01.04.2015 în cuantum de 3180 lei, conform informării nr. 211/29.12.2015 (ca urmare a aplicării a O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015). De asemenea pârâta va depune la dosarul cauzei statele de plată cu drepturile salariale ale reclamantei NDM, aferente perioadei martie – decembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică din 28.02.2018.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 28.02.2018 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2018Amână cauza pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi de înscrisuri. Reclamanta are posibilitatea de a formula răspuns la întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017