A************ B******* D* A** P*** B*****
ReclamantT**** E****
PârâtRespinge cererea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 5045/2/2015, ca neîntemeiată. Admite acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională „ Apele Române” -A************ B******* D* A** P*** B***** cu sediul în Iaşi , str.Th.Vascauteanu nr. 10 în contradictoriu cu pârâta Ţugui Elena. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1040 lei, cu titlu de sumă necuvenit încasată. Respinge cererea reconvenţională formulată de către pârâta-reclamantă Ţugui Elena în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Administraţia Naţională „ Apele Române” -A************ B******* D* A** P*** B*****, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată la data de 29.01.2018 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 149/2018 din 29.01.2018Amână pronunţarea la data de 29.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018