P******** D* P* L**** J********** I***
ContestatorD******** N****** S*****
IntimatDECIDE: In baza dispozitiilor art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 2. lit. a) din Codul de procedura penala, admite contestaţia declarată de către contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 949 din data de 12.04.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 8381/245/2017, sentinţă penală pe care o desfiinţează integral. Soluţionând cauza: Respinge, ca rămasă fără obiect, propunerea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 200 de zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 633/2016 a Judecătoriei Dorohoi, în baza mandatului de executare nr. 713/2016 emis de Judecătoria Dorohoi, formulată cu privire la condamnatul Dăscăliuc Nicolae Ştefan, În baza dispoziţiilor art.275 alin. (6) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de câte 130 lei (RON), reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu al contestatorului-condamnat la fond şi in calea de atac a contestaţiei (delegaţiile nr. 1074/2017 şi nr.2754/2017, emise de Baroul Iaşi), rămân în sarcina statului. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, ocazionate de soluţionarea cauzei pe fond şi a prezentei contestaţii, in cuantum de 250 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.07.2017.
Hotarare 323/2017 din 03.07.2017Având în vedere dispozitiile art. 391 alin.1 C.p.p., stabileşte pronunţarea la data de 03.07.2017
Incheiere de sedinta din 26.06.2017