O****** N******* A* R********** C********* P*** G*** M****** Ş******* D******* A* O******** R********** C********* D* P* L**** T********* I***
ReclamantS* E*** S*** A********* S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în contradictoriu cu pârâta societatea EURO STAR ACCESORIES S.R.L., citată şi la domiciliul administratorului Onnisan Bulent. Dispune dizolvarea societăţii pârâte. Hotărârea se va comunica pârâtei EURO STAR ACCESORIES S.R.L., Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru înregistrare în Registrul Comerţului şi publicare în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii, pe pagina de internet a Oficiului Naţional a Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia precum şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi. Cu drept la apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicităţii pentru orice persoană interesată, apel ce va fi depus la Tribunalul Iaşi şi soluţionat de Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată azi, 31.01.2018, în şedinţă publică.
Hotarare 157/2018 din 31.01.2018