Dosar 8796/99/2017 din 23.10.2017

anulare act administrativ Hotărâre Senat; procese-verbale; constatare îndeplinire condiţii ocupare post şef lucrări; emitere hotărâre


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8796/99/2017
Data dosar:
23.10.2017
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia II civilă-contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
anulare act administrativ Hotărâre Senat; procese-verbale; constatare îndeplinire condiţii ocupare post şef lucrări; emitere hotărâre
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2018 la ora 9:00

    Complet: D 3 c.a.
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea formulată de reclamantul N****** E**** V***, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi şi Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”. Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 5 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.

    Hotarare 1870/2018 din 05.12.2018
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 9:00

    Complet: D 3 c.a.
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pentru data de 05.12.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 9:00

    Complet: D 3 c.a.
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pentru data de 21.11.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 9:00

    Complet: D 3 c.a.
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 07.11.2018 pentru ca reclamantul să facă precizări

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD