P** M****
ApelantG***** (**** M******
ApelantRespinge ca nefondat apelul formulat de apelanta P** M**** în contradictoriu cu intimata Gligor Miorica împotriva sentinţei civile nr. 8685 din 29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Oradea. Admite ca fondat apelul civil formulat de apelanta Gligor Miorica în contradictoriu cu intimata P** M**** împotriva sentinţei civile nr. 8685 din 29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte în sensul că: Obligă pârâta Gligor Miorica să plătească reclamantei P** M**** suma de 507 EUR sau echivalentul în lei la data plăţii efective raportat la cursul BNR reprezentând lipsa de folosinţa a etajului I al imobilului situat în Oradea, str. Ialomiţei nr.10, jud. Bihor, înscris în CF 709 Seleuş, nr.top. 637/37 pentru perioada 29.06.2012-04.07.2013. Menţine restul dispoziţiilor privind respingerea celorlalte cereri formulate de reclamantă. Obligă reclamanta P** M**** să plătească apelantei Gligor Miorica suma de 330 lei cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din 10.10.2017
Hotarare 992/2017 din 10.10.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 10 octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017