B****** (***** M***** f**** C******** C*******
InculpatG******* R******** F*****
InculpatM**** S******
InculpatP**** ( F**** P***** S*****
InculpatŢ******* T****** C*********
InculpatI.În baza disp.art.396 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, art.154 alin.1 lit.C Cod penal şi art.5 Cod penal, cu referire la art.155 alin.1 Cod penal interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr.297/2018 şi nr.358/2022, dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpaţii: • BISCHOF CONSUELA(fostă Marcu, fostă Catargiu), sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea constituirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 ?i „evaziune fiscală” prevăzută de art.9 alin.1 lit. a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art.13 Cod penal anterior. • PAVEL SIMONA (fostă Ponor) , sub aspectul infracţiunilor de„iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea constituirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, „spălare de bani” prevăzută de art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art 13 Cod penal anterior. • ?ÂNTIANU TIBERIU-CONSTANTIN, sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea aderării) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, „spălare de bani” prevăzută de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art 13 Cod penal anterior. • M**** S******, sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea constituirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, „spălare de bani” prevăzută de art.29 alin.1 lit.,b din Legea nr.656/2002 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art 13 Cod penal anterior. • GHERGHEL-ROMANESCU FLORIN, sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea aderării) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit. a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art.13 Cod penal anterior ?i toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal anterior. • P?AIT GABRIELA(fostă Brănici) , sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea sprijinirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art 13 Cod penal anterior . • BURDEA(actualmente NECULAU) ORNELA-ANCU?A, sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea sprijinirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art. 26 Cod penal anterior rap. la art.9 alin.1 lit. a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art. 13 Cod penal anterior. • CRĂCIUN CIPRIAN PETRU, sub aspectul infracţiunilor de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup” (modalitatea sprijinirii) prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 ?i „complicitate la evaziune fiscală” prevăzută de art.26 C.p. anterior rap. la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea nr.241/2005, fiecare cu aplicarea art 13 Cod penal anterior. • ICHIM GEORGE zis Guster, sub aspectul infracţiunii de „constituirea unui grup infrac?ional organizat” (modalitatea aderării) prevăzută de art.367 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal. II. În baza dispoziţiilor art. 25 Cod procedură penală, art. 397 Cod procedură penală raportat la 998 şi urm. vechiul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, în contradictoriu cu inculpaţii B****** (***** M***** f**** C******** C*******, G******* R******** F*****, M**** S******, Pavel (fostă Ponor) Simona, Ţ******* T****** C*********, Ichim George, Pşait (fostă Brănici) Gabriela, Burdea(actualmente Neculau) Ornela Ancuţa, Crăciun Ciprian Petru şi cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), şi, în consecinţă: • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu inculpaţii Pavel Simona, M**** S******, ?întianu Tiberiu, Burdea Ornela Ancu?a, P?ait Gabriela, Crăciun Ciprian Petru, G******* R******** F***** şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), să îi plătească părţii civile suma de 1.716.264 lei (399.015 euro), constând în TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile aferente datorate conform art. 173 şi urm. din Codul de Procedură Fiscală până la data achitării integrale a debitului; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA) şi în solidar şi cu inculpata Pavel Simona să îi plătească părţii civile suma de 1.250.655 lei (290.765 euro), reprezentând TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile aferente datorate conform art. 173 şi urm. din Codul de Procedură Fiscală până la data achitării integrale a debitului; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA) şi în solidar şi cu inculpatul Ţîntianu Tiberiu să îi plătească părţii civile suma de 1.464.386 lei (340.455 euro) reprezentând TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile aferente datorate conform art. 173 şi urm. din Codul de Procedură Fiscală până la data achitării integrale a debitului; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA) şi în solidar cu inculpatul M**** S****** să plătească părţii civile suma de 1.266.455 lei (294.438 euro) reprezentând TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile aferente datorate conform art. 173 şi urm. din Codul de Procedură Fiscală până la data achitării integrale a debitului; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), în solidar cu inculpatul G******* R******** F***** şi în solidar cu inculpata Pşait Gabriela să plătească părţii civile suma de 1.366.902 lei (317.791 euro) reprezentând TVA şi impozit pe profit, la care se vor adăuga accesoriile aferente datorate conform art. 173 şi urm. din Codul de Procedură Fiscală până la data achitării integrale a debitului ; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), în solidar cu inculpatul G******* R******** F***** şi în solidar cu inculpata Burdea(actualmente Neculau)Ornela Ancuţa să plătească părţii civile suma de 1.212.650 lei (281.929 euro) reprezentând TVA şi impozit pe profit; • Obligă inculpata B****** (***** M***** f**** C******** C******* în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA) şi în solidar cu inculpatul Crăciun Ciprian Petru să plătească părţii civile suma de 55.586 lei (12.923 euro) reprezentând TVA şi impozit pe profit. Menţine măsurile asigurătorii instituite prin: • ordonanţa procurorului din 26.09.2014, prin care a fost indisponibilizat autovehiculul marca VW Tuareg, proprietatea inc. G******* R******** F*****, lăsat în custodia acestuia cu drept de folosintă; • ordonanţele procurorului din 19.03.2012, prin care au fost indisponibilizate autovehiculele: marca BMW Z4 ?i marca BMW X6, proprietatea S.C. BB&CONSUELA S.R.L.(actuala PYXIGHOST), lăsate prin Ordonanţa procurorului din 12.06.2013 în custodia numitului Catargiu Ionu?-Ciprian; • ordonanţa procurorului din 13.10.2017, prin care s-a instituit sechestrul pe imobilul teren în suprafaţă de 722 m.p si casă de locuit în suprafaţă de 147 m.p , situate în oraş Hârlău, jud. Iaşi, proprietatea numiţilor Ţ C şi ŢL; • ordonanţa procurorului din 13.10.2017 prin care s-a instituit sechestrul pe imobilele: teren în suprafaţă de 353 m.p. situat în sat Zagavia, comuna Scobinţi, jud. Iaşi si teren în suprafaţă de de 500 m.p. situat in sat Maxut, comuna Deleni, jud. Iaşi, proprietatea inculpatei Pavel Simona; • ordonanţele procurorului din 27.03.2012 prin care s-a instituit sechestrul pe pe imobile-cladiri si teren suprafaţă 2770 m2 situate în sat Zagavia com Scobinţi Jud Iaşi, apaţinând SC PYXIGHOST SRL Zagavia ; • ordonanţele procurorului din 27.03.2012( cu privire la sumele de bani asupra cărora s-a menţinut măsura propririi asiguratorii asupra conturilor deţinute la BCR de inculpaţii Burdea Ionela Ancuţa-1405,13 Eur, M**** S******-1326,94 Eur, Ţîntianu Tiberiu Constanin-17,37 Eur şi Pavel Simona-193,25 Eur). * Respinge cererea inculpatului Ţintianu Tiberiu Constantin de constatare a nulităţii absolute a modalităţii de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi a probelor obţinute în baza acestora. * În baza disp.art.272 Cod procedură penală, dispune: - plata parţială a onorariului apărătorilor desemnaţi din oficiu, după cum urmează: • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.7008/06.12.2017-av.Potomeanu Gheorghe), • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.7041/07.12.2017-av.Stupariu Codrin), • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.7007/06.12.2017-av.Popescu Alina), • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.25446/02.09.2022-av.Şarcani Mircea), • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.25448/02.09.2022-av.Pristavu Costina Ştefana), • în sumă de 230 lei(delegaţia nr.26259/30.09.2022-av.Grigore Rotar Iuliana Elisabeta). - plata majorată a onorariului apărătorilor desemnaţi din oficiu, după cum urmează: • în sumă de 1800 lei(delegaţia nr.7040/07.12.2017-av.Simionescu Sorina); • în sumă de 1800 lei(delegaţia nr.7006/06.12.2017-av.Plămădeală Doiniţa); • în sumă de 1800 lei(delegaţia nr.7005/06.12.2017-av.Chiriac Luminiţa), cheltuieli care se vor achita iniţial din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului conform art.275 al.6 Cod procedură penală. În baza disp. art. 274 alin.2 şi 3 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 310.000 lei, (din care 300.000 lei au fost avansate de stat în cursul urmăririi penale), după cum urmează: • Bischof (fostă Marcu, fostă Catargiu) Consuela, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 150.000 lei; • Pavel Simona ( fostă Ponor), în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 25.000 lei; • ?ântianu Tiberiu Constantin, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 25.000 lei; • M**** S******, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 35.000 lei; • G******* R******** F*****, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 50.000 lei; • P?ait Gabriela (fostă Brănici), în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 5000 lei; • Burdea(actualmente Neculau) Ornela Ancu?a, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 5000 lei; • Crăciun Ciprian Petru, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC PYXIGHOST SRL (fostă B&B CONSUELA), suma de 2500 lei; • Ichim George(poreclit Guster), suma de 8.000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 19.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 569/2022 din 19.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 19.12.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2022Amână pronunţarea pentru data de 16.12.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2022Stabileşte pronunţarea pentru data de 13.12.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 18.11.2022Respinge, ca nefondată, cererea inculpatei Burdea Ornela Ancuţa, formulată prin apărător ales, de schimbare a încadrării juridice dată faptei sub aspectul căreia a fost trimisă în judecată, respectiv de complicitate la evaziune fiscală, prev.de art.26 Cod penal anterior raportat la art.9 alin.1 lit.a, alin.3 din Legea 241/2005, în sensul reţinerii alin.2 din acelaşi articol. Pronunţată azi, 11.11.2022.
Incheiere de sedinta din 11.11.2022Amână pronunţarea pentru data de 11.11.2022 cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpata Burdea Ornela Ancuţa, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022Amână pronunţarea pentru data de 10.11.2022 cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpata Burdea Ornela Ancuţa, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 03.11.2022Stabileşte pronunţarea pentru data de 03.11.2022 cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpata Burdea Ornela Ancuţa, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. În vederea audierii martorului, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 18.11.2022, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 20.10.2022Faţă de lipsa de apărare de la acest termen de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.10.2022, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 22.09.2022Fata de cererea de amanare, acorda termen la data de 22.09.2022, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 16.08.2022La solicitarea apărătorului ales al inculpatei Pavel Simona, văzând şi lipsa martorului, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.08.2022, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 23.06.2022La solicitarea apărătorului ales al inculpaţilor G******* R******** F*****, Ichim George şi Pşait Gabriela, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.06.2022, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 12.05.2022Faţă de lipsa apărătorului inculpatului Crăciun Ciprian Petru, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.05.2022, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 01.04.2022În vedere audierii inculpatului Ţântianu Tiberiu, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 01.04.2022, ora 12:00. În baza disp. art. 250 ind.2 Cod de procedură penală cu referire la art. 249 Cod de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii instituite prin: • ordonanţa procurorului din 26.09.2014, • ordonanţele procurorului din 19.03.2012, • ordonanţa procurorului din 13.10.2017, • ordonanţa procurorului din 13.10.2017 • ordonanţele procurorului din 27.03.2012 • ordonanţele procurorului din 27.03.2012 şi dispune menţinerea acestor măsuri asiguratorii. Menţine măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţele procurorului din 27.03.2012 doar cu privire la sumele de bani asupra cărora s-a instituit măsura propririi asiguratorii asupra conturilor deţinute la BCR de inculpaţii Burdea Ionela Ancuţa-1405,13 Eur, M**** S******-1326,94 Eur, Ţîntianu Tiberiu Constanin-17,37 Eur şi Pavel Simona-193,25 Eur, cu excluderea sumelor de bani poprite numiţilor Cazacu Cezar Petrişor, Duca Cătălin şi Tofan Constantin Florin). Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare .
Incheiere de sedinta din 25.02.2022La solicitarea reprezentantului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, precum şi pentru a se pronunţa cu privire la cererile formulate, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.02.2022, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 20.01.2022La solicitarea reprezentantului D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.01.2022, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 09.12.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.12.2021, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 21.10.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.10.2021, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Faţă de lipsa procedurii de citare, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.09.2021, ora 13:00
Incheiere de sedinta din 16.07.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 16.07.2021, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 25.06.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25.06.2021, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 14.05.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.05.2021, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 08.04.2021În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.04.2021, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Pentru continuitatea completului de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.02.2021, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpata Bischof Consuela, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22.01.2021, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 11.12.2020În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11.12.2020, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 05.11.2020În vederea administrării probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05.11.2020, ora 12:30
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului Ţ******* T****** C*********, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 08.10.2020, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 10.09.2020Faţă de lipsa martorilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10.09.2020, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 23.07.2020Faţă de lipsa procedurii de citare cu inculpaţii Bischof Consuela şi M**** S******, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.07.2020, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Faţă de cererea de amânare a judecării prezentei cauze formulate de apărătorul unei părţi, acorda termen la data de 12.06.2020.
Incheiere de sedinta din 29.05.2020Termen preschimbat la data de 29.05.2020, ora 12:00, raportat la starea de urgenţă aflată pe teritoriul României.
Termen preschimbat la data de 08.05.2020.
Pentru continuarea administrării probatoriului încuviin?at în prezenta cauză, acorda termen la data de 02.04.2020.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Pentru administrarea probatoriilor propuse, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 05.03.2020, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Pentru administrarea probatoriilor propuse, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 06.02.2020, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 09.01.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.01.2020, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 21.11.2019În baza art. 64 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorului Stratan Maria Cristina, investit cu judecata cauzei penale înregistrate pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 9775/99/2017, cerere formulată de către inculpatul Tântianu Tiberiu Constantin. Menţine actele îndeplinite şi măsurile dispuse de doamna judecător în dosarul nr. 9775/99/2017 al Tribunalului Iaşi. Fără cale de atac. Soluţionată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 29.10.2019.
Incheiere recuzare din 29.10.2019În vederea soluţionării cererii de recuzare, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.11.2019, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 24.10.2019Având în vedere cererea de amânare formulată, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.10.2019, ora 11:30
Incheiere de sedinta din 26.09.2019DISPUNE: În baza art. 278 alin. (1) Cod procedură penală îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în minuta încheierii de şedinţă din 11.09.2019 pronunţată de Tribunalul Ia?i în dosarul nr. 9775/99/2017, în sensul că, în cuprinsul minutei se va indica corect data pronunţării, respectiv „ pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.09.2019” în loc de „ pronunţată în camera de consiliu astăzi, 12.09.2019” , cum din eroare s- a consemnat. În conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (3) din Codul de procedură penală, despre îndreptările efectuate, se vor face menţiuni şi la sfârşitul actului corectat. Definitivă. Soluţionată şi pronunţată şedinţă publică azi, 13 septembrie 2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.09.2019Avand in vedere ca a fost desfiinţat completul de judecată cu indicativul D02-G prin Hotarârea Colegiului de Conducere nr. 21/30.08.2019 din cadrul Tribunalului Iaşi, dosarul se repartizează ciclic completului D03-G cu termen de judecată la data de 26.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019DISPUNE Respinge ca nefondată declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Arotăriţei Iulia Loredana – judecător de permanenţă desemnat prin procesul verbal al judecătorului delegat cu soluţionarea incidentelor procedurale să înlocuiască, la termenul din 12.09.2019, titularul D 02G – complet desfiinţat prin hotărârea colegiului de conducere nr. 21/30.08.2019. Fără cale de atac. Solu?ionată în camera de consiliu astăzi, 12.09.2019.
Incheiere abtinere din 11.09.2019Pentru continuitatea completului de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.09.2019, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 29.08.2019Fata de lipsa de apărare a inculpatilor Bischof Consuela şi M**** S******, amana cauza si acorda termen la data de 29.08.2019, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Admite cererea de amânare. Acordă termen la data de 20.06.2019, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Admite cererea de amanare pentru pregatirea apărării. Acordă termen la data de 06.06.2019, ora 12.00.
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Încuviinţează cererea de amânare a cauzei şi acordă termen la data de 09.05.2019, ora 11.30.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Admite cererea de amanare a cauzei si stabileste termen de judecata la data de 11.04.2019, ora 13.00.
Incheiere de sedinta din 28.03.2019Admite cererea de amanare formulata de aparatorul inculpatului Tîntianu. Amana cauza la data de 28.03.2019, ora 12.30.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Fata de lipsa procedurii de citare, amana cauza la data de 28.02.2019, ora 13.00.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019DISPUNE În baza art. 64 alin. 1 lit. f şi 68 C.p.p., admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Isepciuc Elena Raluca în calitate de titular al completului D 09 G, în dosarul penal nr. 9775/99/2017 al Tribunalului Iaşi. Menţine actele şi dispoziţiile date în cauză de doamna judecător Isepciuc Elena Raluca. Trimite cauza la compartimentul registratură în vederea repartizării aleatorii a cauzei.. Fără cale de atac. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în camera de consiliu astăzi, 09.01.2018.
Incheiere abtinere din 09.01.2018