Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva procesului-verbal al adunării creditorilor încheiat la data de 24.11.2017;
Tribunalul Comercial Argeș
ordonanţă preşedinţială suspendarea Adunării Generale a Acţionarilor Soc. Conban SA din data de 19.12.2017 până la soluţionarea cererii de amânare formulată de AAAS;
Tribunalul Comercial Argeș
alte cereri sesizarea instanţei cu privire la nelegalitatea şedinţei adunării creditorilor din 28.11.2017-anularea în tot a procesului verbal al adunării creditorilor din 28.11.2017;
Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva măsurilor administratorului/lichidatorului judiciar;
Tribunalul Comercial Argeș
alte cereri transmiterea calităţii procesuale;
Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe;
Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului;
Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe;
Tribunalul Comercial Argeș
contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe;
Tribunalul Comercial Argeș
alte cereri suplinire acord hotărâre creditori;

contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor nr. 3803/24.11.2017;