S*** A******* S***** S*****
PetentG**** F********* P*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie seria CCS nr 0598206 încheiat la data de 19.12.2018 de G**** F********* P*******. Reduce amenda contravenţională în sumă de 10000 lei aplicată petiţionarei /contraveniente la o amendă contravenţională în sumă de 5000 lei. Menţine celelalte dispoziţii din procesul verbal. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată azi, 14.05.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 1162/2019 din 14.05.2019Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu un martor care va fi prezentat necitat în vederea audierii. Ia act că intimata a solicitat prin întâmpinare încuviinţarea probei cu înscrisuri însă acestea nu au fost depuse la dosar şi nici descrise pentru a se putea aprecia utilităţii lor şi respinge proba. Amână judecarea cauzei la data de 14.05.2019, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.04. 2019.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019