L** I***
Intimat PetentI************ D* P****** J******* N****
Apelant IntimatRespinge apelul declarat de apelantul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI NEAMŢ împotriva sentinţei civile nr. 1045 din data de 30.10.2019 pronunţată de Judecătoria Bicaz în contradictoriu cu intimatul L** I***,ca nefondat. Definitivă. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 10.12.2020. Cu opinia separată a doamnei judecător Cătălina Irina în sensul admiterii apelului formulat de INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI NEAMŢ, schimbării în tot a sentinţei civile nr 1045/30.10.2019 în sensul respingerii plângerii contraventionale formulate de petentul L** I*** impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contravenţiei seria PNTX nr 0195806/30.10.2018, ca neîntemeiate.
Hotarare 1504/2020 din 10.12.2020Constată ivită divergenţa cu privire la soluţie. Stabileşte termen la data de 10.12.2020 ora 12,30 pentru când citează părţile pentru divergenţă. Trimite dosarul Preşedintelui de secţie pentru stabilirea judecătorului ce va intra în compunerea completului de divergenţă. Pronunţată astăzi, 05.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020pentru a se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ în sensul dispus de către instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 05.11.2020, ora 09:00, AN3.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020În conformitate cu prevederile art. 42 al. 6 Capitolul V din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.