I*** C********* P*********
Parte civilăS**** C****** C*********
InculpatT**** D****** M*****
InculpatS******* C***** J******* D* U****** C******
Parte civilăS******** D* A******** J******* G***
Parte civilăAdmite cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 raportat la art. 375 C.pr.pen. formulată de inculpatul S**** C****** C*********. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a - art. 76 C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul S**** C****** C*********, fără antecedente penale, la: - 3 (trei) ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor împotriva persoanei vătămate I*** C********* P*********. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n C.pen. În baza art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Runcu, judeţul Gorj sau în cadrul Şcolii Generale Runcu, cu sediul în comuna Runcu, judeţul Gorj, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a - art. 76 C.pen., condamnă inculpatul T**** D****** M*****, fără antecedente penale, la: - 4 ani şi 6 luni (patru ani şi şase luni) închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor împotriva persoanei vătămate I*** C********* P*********. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h şi n C.pen. În baza art. 72 C.pen. scade din pedeapsă durata reţinerii, de la 19.07.2018 la 20.07.2018. În baza art. 399 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, după rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 162 alin. 3 C.pr.pen. dispune păstrarea următoarelor obiecte: o piatră de aproximativ 20/40 cm, o piatră de aproximativ 9/5 cm, o pereche de papuci de culoare albastră, trei urme de sânge aflate în eprubete de plastic, conform adresei parchetului din data de 09.05.2019 (punctele 1-6 din adresă). În baza art. 162 alin. 4 C.pr.pen. restituie inculpatului T**** D****** M***** o butelie spray inscripţionată CS-KO dispersant, o butelie spray inscripţionată CS/CN împotriva câinilor - spray de apărare, un baston metalic telescopic şi o bâtă de material lemnos de aproximativ 50 cm lungime (punctele 7, 8, 9, 10 din adresă). Ia act că persoana vătămată I*** C********* P********* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 397 C.pr.pen., art. 320 din Legea nr. 95/2006 modificată, raportat la art. 1357, 1371 şi art. 1382 C.civ. obligă inculpaţii S**** C****** C********* şi T**** D****** M*****, în solidar, la plata sumei de 1.054,032 lei (70% din 1.505,76 lei) către partea civilă S******** D* A******** J******* G*** şi la 1.451,093 lei (70% din 2.072, 99 lei) către S******* C***** J******* D* U****** C******, reprezentând despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente până la achitarea debitelor. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul S**** C****** C********* la 1.500 lei şi inculpatul T**** D****** M***** 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv cele avansate în cursul urmăririi penale. Onorariile avocat oficiu la urmărire penală în sumă de 360 lei şi 1663 lei în cursul judecăţii, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.03.2020.
Hotarare 54/2020 din 17.03.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 17.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2020acordă termen de judecată la data de 09.03.2020, ora 12:00
Incheiere de sedinta din 18.02.2020pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 21.01.2020pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 17.12.2019pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 19.11.2019pentru lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 05.11.2019Termen pentru verificarea măsurii preventive, potrivit art. 208 C.pr.pen., la data de 22.10.2019. Termen fond la data de 05.11.2019, pentru lipsa martorilor, care se sancţionează cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019pentru citarea martorilor lipsă şi a persoanei vătămate şi emiterea mandatelor de aducere pe numele acestora
Incheiere de sedinta din 24.09.2019pentru citarea din nou a martorilor
Incheiere de sedinta din 03.09.2019pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 09.07.2019