C**** M****
ReclamantC**** D******
PârâtC**** T*****
PârâtC***** G******* - P*** R*********** L**** P*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta C**** M****, în contradictoriu cu pârâţii C**** D******, C**** T*****, şi COMUNA GRINŢIEŞ, judeţul Neamţ prin reprezentant legal primarul. Constată că defuncţii Curcă Ioan şi Curcă Ioana au dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, drept de proprietate asupra terenului în suprafa?ă de 2000 mp situat parte în intravilanul satului/comunei Grinţieş, punctul acasă, din care 320 mp curţi construcţii, 105 mp drum, 911 mp arabil şi două bucăţi de 269 mp şi respectiv 365 mp fânaţ, cu vecinătăţile următoare: la N – Curcă Constantin, la E - C**** M**** ( NC 50288), la S şi V – C**** M**** ( NC 50288) şi C**** M****, astfel cum a fost identificat potrivit planului de amplasament şi delimitare a bunului imobil recepţionat de OCPI Neamţ cu procesul verbal de recepţie nr 82/15.01.2019, care face parte integrantă din prezenta. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei, astăzi, 04.12.2019
Hotarare 1216/2019 din 04.12.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04.12.2019, dată la care pronunţarea soluţiei se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019pentru administrarea probei testimoniale, va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 16.10.2019