L****** V*****
ContestatorS* E*** P***** S**
IntimatRespinge, ca nefondată, acţiunea precizată formulată de contestatorul L****** V***** în contradictoriu cu intimata S.C. Elis Pavaje S.R.L. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 21.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 772/2021 din 21.05.2021Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 15.01.2021Termen pentru a se emite adresă expertului
Incheiere de sedinta din 16.10.2020Termen pentru a se emite adresă expertului
Incheiere de sedinta din 22.05.2020În conformitate cu prevederile art. 42 al. 6 Capitolul V din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, pe durata stării de urgen?ă.
Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 31.01.2020Termen pentru emiterea adresei dispusă de instanţă
Incheiere de sedinta din 22.11.2019