Dosar 1449/103/2019 din 18.07.2019

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1449/103/2019
Data dosar:
18.07.2019
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CAF3 amânări
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta M***** V******* în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN NEAMŢ – COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP, împotriva certificatului de încadrare în grad handicap nr. 99637/27.06.2019. Anulează în parte certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 99637/27.06.2019, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ şi obligă pârâtul la încadrarea reclamantei în grad de handicap „accentuat”, pe durata valabilităţii certificatului menţionat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 30.01.2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 51/2020 din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 16.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CAF3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 30.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2020
  • Sedinta din data de 21.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CAF3
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru comunicarea înscrisurilor.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD