I****** G******* C*******
ReclamantC******** L**** S****** J****** G***
PârâtRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată, azi, 07.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 960/2019 din 07.11.2019respinge cererea de amânare formulată de către apărătoarea aleasă a reclamantului; admite în parte proba privind emiterea unei adrese; emite adresă către instituţia pârâtă în sensul înaintării înscrisurilor;
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendare executare act administrativ ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 26.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 811/2019 din 26.09.2019pentru când se va pune în vedere apărătorului ales să facă dovada achitării capătului de cerere privind cererea de suspendare a executării hotărârii Consiliului Local Stoina nr. 9 din data de 22.04.2019; pentru când instituţia pârâtă va formula întâmpinare cu privire la acest capăt de cerere; privind fondul cauzei va acorda termen de judecată la data de 10.10.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019