R**** A*****
ReclamantR**** V*****
ReclamantP****** L***** A M*********** P***** N****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâtă. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii R**** A***** şi R**** V***** în contradictoriu cu pârâta P****** L***** A M*********** P***** N****. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău, în termen de 15 zile de la comunicare. Conform art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ-secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, astăzi, 10.12.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1009/2019 din 10.12.2019Amână pronunţarea la data de 10.12.2019, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 25.11.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2019pentru ca reclamanţii să formuleze precizările solicitate de instanţă;
Incheiere de sedinta din 07.10.2019