Dosar 1555/188/2018 din 22.05.2019

rezoluţiune contract


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1555/188/2018
Data dosar:
22.05.2019
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
rezoluţiune contract
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.09.2019 la ora 12:00

    Complet: civil - TA3
  • Dispune rejudecare la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelul declarat de reclamanta Voaideş-Negustor Rîbu Maria, împotriva sentinţei civile nr.317 din data de 01.04.2019, pronunţată de Judecătoria Bicaz, în contradictoriu cu intimaţii T***** V***** şi T***** M****. Anulează în parte sentinţa apelată, în sensul că: Trimite spre rejudecare cererea de revendicare mobiliară, formulată de Voaideş-Negustor Rîbu Maria, în contradictoriu cu pârâţii T***** V***** şi T***** M****. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de contencios administrativ Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.09.2019.

    Hotarare 1231/2019 din 26.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD