C******* I**** C******
InculpatÎn baza art. 336 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C******* I**** C******, (date cu caracter personal), la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”(faptă săvârşită la data de 04.07.2018). În baza art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule din categoria “A” şi “B”. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule din categoria “A” şi “B”, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Moreni, jud. Dâmboviţa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În baza art. 404 alin. (4) Cod de procedură penală constată că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranţă sau asigurătorii faţă de inculpat. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 de lei aferentă fazei de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.10.2019
Hotarare 838/2019 din 28.10.2019Stabileşte ca deliberarea şi pronunţarea să aibă loc la data de 28.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2019