G******* N* M*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) Codul de procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu inculpatul Geambaşu Marian cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul Penal, obiect al cauzei penale nr. 420/P/2018. În baza art. 335 al 1 Cod Penal, în condiţiile art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpat, la 8(opt) luni închisoare. În baza art. 83 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilind în termen de supraveghere de 2 ani, conform art 84 Cod penal. În baza art. 85 al 1 Cod penal i se dispune inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. I se aduc la cunoştiinţă inculpatului dispoziţiile art 88 Cod penal privind cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei. În baza art. 274 al. 1 Cod de Procedură Penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei( 100 up+100 judecată) reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Cheltuielile cu avocatul din oficiu, Drăgănescu Iulia la u.p pentru suma de 554 lei şi Dobrescu Andrei pentru suma de 554 lei, faza judecăţii rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa camerei preliminare, azi, 23.04.2019.
Hotarare 87/2019 din 23.04.2019Admis cererea de abţinere.
Rezolutie din 11.04.2019Admite cererea. Încuviinţează abţinerea doamnei judecător Austrianu Elena Alina de la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. 1779/205/2019. Dispune înaintarea cauzei către Serviciul Registratură pentru a se proceda conform dispoziţiilor legale. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2019.
Incheiere abtinere din 28.03.2019