M****** D*** R*****
InculpatÎn temeiul 396 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 80 Cod penal, va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Mihăilă Dinu-Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal, aplică inculpatului Mihăilă Dinu-Răzvan un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai săvârşi infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b Cod procedură penală. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care în suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2020.
Hotarare 49/2020 din 05.06.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 05.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2020Faţă de Decizia nr. 12/12.03.2020, acordă termen de judecată la data de 25.05.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020În vederea audierii martorului, acordă termen de judecată la data de 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020Pentru citarea maartorilor cu mandat, amână cauza la data de 10.02.2020
Incheiere de sedinta din 16.12.2019Faţă de lipsa inculpatului, acordă termen de judecată la data de 16.12.2019.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019