L*** P******
InculpatÎn baza art.346 alin.(1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.266/P/2017 din data de 31.10.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, privind pe inculpata LP, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.335 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata LP. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara21/2020 din 15.01.2020