O***** E****
InculpatÎn temeiul art. 334 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O.E. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuţe de înmatriculare au fost retrase. În temeiul art. 334 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O.E.la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. În temeiul art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. e Cod penal, contopeşte pedepsele principale de 9 luni şi 9 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă cu închisoarea stabilită, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În temeiul art. 91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an închisoare. În temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 Cod penal, impune inculpatului O.E. să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În temeiul art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul, la plata către stat a sumei de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (600 lei urmărire penală şi 500 lei instanţă). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Cererea se va depune la Judecătoria Babadag. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2020.
Hotarare 241/2020 din 11.11.2020În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 11.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 28.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 14.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020- În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României al Preşedintelui României şi a Hotărârii nr. 4 din data de 18 martie 2020 a Colegiului de conducere al Curţii de apel Constanţa, constată că a intervenit suspendarea de drept a cauzei.
Rezolutie din 05.05.2020În temeiul Deciziei nr.6 din data de 13.03.2020 a Preşedintelui Judecătoriei Babadag şi a art.353 alin.10 Cod procedură penală dispune preschimbarea termenului de judecată de la data de 17.03.2020 la data de 05 .05.2020.