C******** R*****
ReclamantU******* A************ T********** C***** P****** - P*** P*************** D* S**** C*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta C******** R***** în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pipirig, prin Primar. Obligă pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pipirig, prin Primar să elibereze reclamantei o copie, conform cu originalul, după decizia nr. 47 din 22.12.1975 emisă de Consiliul Popular al Comunei Pipirig. Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea unui duplicat de pe certificatul de naştere emis după actul de naştere nr. 154 din 12.11.1970. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu drept de recurs la Curtea de Apel Bacău, în termen de 15 zile de la comunicare. Conform art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ-secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 25.02.2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 107/2020 din 25.02.2020Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 25.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2020pentru a se emite adresă pârâtei, pentru lămurriri necesare soluţionării cauzei, va dispune amânarea judecării cauzei;
Incheiere de sedinta din 13.01.2020