S* F** B*** S** P*** A************ S****** D****** V*****
Intimat ReclamantS* C***** A**** S**
Apelant PârâtS* F** B*** S** P*** A************ J******* A**** J******* I****
Intimat ReclamantAdmite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa apelată. Admite, în parte, acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 6708,75 euro, la cursul BNR de la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la TRibunalul Neamţ. Pronunţată, azi 17.07.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 295/2020 din 17.07.2020Amână pronunţarea la data de 17.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2020Amânat pentru ca părţile să propune obiective cu privire la expertiza agricolă şi expertiza contabilă.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020În conformitate cu prevederile art. 63 alin. 11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr 240/2020, din 14.04.2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14.04.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, pe durata stării de urgenţă.
Amână judecarea cauzei la data de 27.04.2020. Se citează părţile cu menţiunea de a preciza dacă sunt de acord cu soluţionarea cauzei fără prezenţa acestora în condiţiile pandemiei, având în vedere Hotărârea C.S.M. nr. 191 din 10.03.2020 şi Hotărârea Tribunalului Neamţ nr. 8 din 11.03.2020. Se comunică intimatei duplicatul înscrisurilor.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Pentru a se solicita relaţii de la Centrul Judeţean A.P.I.A.Neamţ
Incheiere de sedinta din 13.01.2020Amânat, fiind încuviinţată cererea de amânare formulată de către avocatul apelantei, şi pentru a se solicita de la intimată relaţiile necesare justei soluţionări a cauzei.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019