D**** I**
PetentC********* S* - C****** D* S***** T****** R****** Ş* I********** – C************
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul D**** I** în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA prin CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ - CESTRIN. Anulează procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R18 nr.0644164/10.12.2018. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 10 aprilie 2019, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C.pr.civ.
Hotarare 910/2019 din 10.04.2019Dispune comunicarea întâmpinării către petent, cu menţiunea pentru acesta că poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile, reţinând în această privinţă faptul că din eroare întâmpinarea a fost comunicată intimatului şi nu petentului. Prorogă discuţiile referitoare la probatoriu, la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 10 aprilie 2019. Cu cale de atac numai odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019