G****** M****
ReclamantC******** J******* N**** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta G****** M**** în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL JUDEŢEAN NEAMŢ – COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP. Anulează, în parte, certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 101322/01.10.2019, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ şi obligă pârâtul la încadrarea reclamantei în grad de handicap „grav cu asistent personal”, pe durata valabilităţii certificatului menţionat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 20.03.2020, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 175/2020 din 20.03.2020Amână pronunţarea pentru data de 20.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2020Pentru a se emite adresă pârâtei, în sensul celor solicitate de instanţă;
Incheiere de sedinta din 16.01.2020