V******* A***** N*****
InculpatRespinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, cerere formulată de inculpatul Vatamanu Andrei-Narcis, prin avocat ales. În temeiul art. 222 alin. 2, 3 şi 7 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin.4 lit.d, art. 218 şi art. 221 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, având ca obiect prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Vatamanu Andrei-Narcis. Dispune prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Vatamanu Andrei-Narcis, cercetat în dosarul penal nr.794/P/2019 pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2, art. 336 alin. 1 şi art. 338 alin. 1 toate din C. penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 din C. penal- pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15.10.2019 şi până la data de 13.11.2019, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, menţine în sarcina inculpatului Vatamanu Andrei-Narcis obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului, judeţul Neamţ, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată pe rolul căreia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Vatamanu Andrei-Narcis are următoarele obligaţii: c) să se prezinte în faţa organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; d) să nu comunice cu membrii de familie ai persoanei vătămate, cu martorii ori experţii. Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Postul de poliţie al comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenţia inculpatului că, pe durata măsurii, poate părăsi imobilul situat în sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului, judeţul Neamţ, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora, precum şi asupra faptului că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul, prin încheiere, îi poate permite acesteia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În temeiul art. 221 alin. 7 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta Postul de poliţie al comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ şi Judecătoria Bicaz. În temeiul art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri se comunică inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ şi Postului de poliţie al comunei Poiana Teiului, judeţul Neamţ, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat Stoican Liviu. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în contestaţie vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.10.2019, ora 13.30.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata53/2019 din 09.10.2019