M****** G** G*******
ReclamantC***** R******* P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul M****** G** G******* în contradictoriu cu pârâta comuna Răuceşti, prin primar, având ca obiect anulare act administrativ. Obligă pârâtul la modificarea parţială a autorizaţiei de construire nr. 19/12.05.20105 şi a certificatului de urbanism nr. 62/11.05.2015, în sensul consemnării în mod corect a numelui beneficiarului, respectiv: M****** G** G******* în loc de MĂRIUŢA V. GHEORGHE. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 27.08.2020, conform art. 402 Cod de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 461/2020 din 27.08.2020pentru a comunica reclamantului înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 25.06.2020În conformitate cu prevederile art. 42 alin. 6 Capitolul V din Decretul preşedintelui României nr 195/2020, din 16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, pe durata stării de urgenţă.
Pentru a se emite adresă pârâtei să depună la dosar înscrisuri;
Incheiere de sedinta din 13.02.2020