C****** D**
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtAdmite cererea. Dispune anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 2769/2019. Obligă pârâta la eliberarea unui certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal şi valabilitate permanent. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 16.12.2020, la Tribunalul Gorj.
Hotarare 757/2020 din 16.12.2020în raport de cererea formulată de către reprezentantul instituţiei pârâte pentru observarea raportului de expertiză şi pentru ca reprezentantul reclamantului să lămurească aspectului privind achitarea onorariului solicitat de SML pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 02.12.2020pentru când se va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală Gorj.
Incheiere de sedinta din 04.11.2020pentru când se va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală Gorj.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020pentru când se va reveni cu adresă către Serviciul de Medicină Legală Gorj.
Incheiere de sedinta din 15.07.2020pentru a se emite adresă către Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea întocmirii şi depunerii la dosar a raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Suspendat de plin drept în baza Decretului 240/2020.
Amână judecarea cauzei la data de 06.05.2020 având în vedere Hotărârea nr. 6 din 11.03.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Amână cauza pentru a se depune lămuriri şi propuneri de obiective pentru proba cu expertiza. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2020, la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Amână cauza în vederea emiterii unei adrese către pârâtă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.01.2020, la Tribunalul Gorj.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020