R*** V*****
ReclamantS* P********** S** P******
PârâtRespinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul R*** V***** în contradictoriu cu pârâta S.C. Pricoforest S.RL. Pipirig. Respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 13.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Hotarare 725/2021 din 13.05.2021pentru judecarea cauzei pe fond
Incheiere de sedinta din 11.02.2021Suspendă judecata cauzei formulată de reclamantul R*** V***** în contradictoriu cu pârâtul SC PRICOFOREST SRL, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs cât timp durează suspendarea, ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 19 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod de procedură civilă.
Incheiere suspendare din 19.02.2020Încuviinţează cererea de abţinere formulată de d na Bibiana Vraciu, asistent judiciar, de la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr.2302/103/2019. Înaintează cauza preşedintelui Secţiei I civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, pentru reîntregirea completului LMN3. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 17.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere abtinere din 17.02.2020