S********* B**************** D** .******* A*** L* I** G***
ReclamantM********* A********* I******
PârâtRespinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 59/2018 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI. Admite în parte acţiunea promovată de reclamantul Segîrceanu Bogdan – Gabriel în contradictoriu cu pârâtul M********* A********* I******. Anulează în parte Hotărârea nr. 12/14.02.2019 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, hotărârea nr. 670477/12.12.2018 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Corpului de Control al ministrului şi Decizia de imputare nr. 668516/09.10.2018 emisă de M********* A********* I****** – Corpul de Control al Ministrului, respectiv numai cu privire la reclamantul Segîrceanu Bogdan – Gabriel. Respinge petitul având ca obiect obligarea pârâtului M********* A********* I****** la restituirea sumei de 1.151,70 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată azi 09.10.2020 la Tribunalul Gorj, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 568/2020 din 09.10.2020Amână pronunţarea la data de 09.10.2020. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată, azi, 25.09.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2020Amână pronunţarea la data de 25.09.2020. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată, azi, 11.09.2020, la Tribunalul Gorj.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2020Repartizat ciclic la CAF F10 cu termen de judecată la data de 11.09.2020.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Suspendat de drept, în baza art.63 alin.11 din Decretul nr.240/14.04.2020
Acordă un nou termen de judecată la data de 07.05.2020, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj nr. 6 din 11.03.2020, ce vizează punerea în aplicare a Hotărârii nr. 191 din 10.03.2020 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la prevenirea răspândirii la nivel naţional al infecţiei cu coronavirus.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Termen acordat la data de 12.03.2020 având în vedere Hotărârea nr.3 din 22.01.2020 adoptată de Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Pentru a se emite adresă către instituţia pârâtă.
Incheiere de sedinta din 16.12.2019