C******* J******** A** S*** S*
ReclamantC******** G*****
PârâtRespinge, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta C******* J******** A** S*** S* – Piatra Neamţ în contradictoriu cu pârâtul C******** G*****, pentru suma de bani solicitată aferentă anului 2016. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 02.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 590/2020 din 02.10.2020Amână pronunţarea prezentei cauze la data de 02.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2020În conformitate cu prevederile art. 42 al. 6 Capitolul V din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecarea cauzei, pe durata stării de urgen?ă.