O****** P****
Apelant ReclamantC****** C* C*********
Intimat PârâtC****** G** C*********
Intimat PârâtC****** C* C*********
Intimat PârâtP******* A**
Intimat PârâtConstată perimat apelul declarat de reclamantul O****** P**** împotriva sentinţei civile nr.1133 din data de 07.05.2019, pronunţată de Judecătoria Roman. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 19.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 34/2022 din 19.01.2022În baza disp.art.411 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă , dispune suspendarea judecăţii apelului înregistrat sub nr. 2473/291/2015* formulat de reclamantul O****** P**** împotriva sentinţei civile nr. 1133/7.05.2019 pronunţată de Judecătoria Roman, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi CIOBANU C.CONSTANTIN şi P******* A** . Cu drept de recurs pe toata durata suspendării,cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Neamţ. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 24.03.2021.
Incheiere suspendare din 24.03.2021În vederea studierii raportului de expertiză, eventual pentru a formula obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 09.12.2020În vederea achitării onorariului pentru expert de către apelantul-reclamant şi pentru a se cita intimaţii-pârâţi cu menţiunea de a depune la dosar certificatul de deces privind pe Ciobanu Constantin şi anexa 24.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Pentru ca intimata-pârâtă Puşcălău Ana să depună la dosar o serie de înscrisuri şi pentru a se reveni cu adresă la expertul desemnat la fond, s-a amânat cauza.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020În conformitate cu prevederile art. 42 al. 6 Capitolul V din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.